Îl găsim în orice magazin, la prețuri mici, dar și în aproape fiecare casă. Gospodinele îl folosesc cel mai des în bucătărie, mai exact la prăjituri, însă proprietățile sale sunt cu mult mai extinse. Vorbim despre banalul bicarbonat de sodiu, care nu reprezintă altceva decât sare în formă de pulbere albă, care se găsește în apele minerale, inclusiv din Moldova. Acesta poate fi folosit în igienă, curățenie, frumusețe, în calitate de pesticid pentru plante, de absorbant al mirosurilor neplăcute din frigider și nu numai, înlocuind cu succes multe produse scumpe. În plus, bicarbonatul de sodiu îți este de ajutor în cazul unor accidente minore și răni. Să le luăm pe rând.

Deodorant natural. Ca să nu-ți mai intoxici organismul cu aluminiu și cu o mulțime de parabeni – substanțe chimice care se găsesc în mii de sortimente cosmetice, inclusiv în majoritatea deodorantelor și antitranspiranților, încearcă să scapi de povara transpirației cu ajutorul bicarbonatului de sodiu. Amestecă o lingură cu această sare în formă de pulbere albă cu puțină apă, iar pasta obținută aplic-o la subraț și las-o să acționeze câteva minute. Clătește ușor zona cu apă caldă și vei scăpa de mirosul neplăcut al transpirației pentru câteva ore.

Remediu pentru înțepăturile de insecte. Aplică pasta făcută din bicarbonat de sodiu și apă pe locul înțepăturii de țânțar sau altă insectă și scapă de disconfort. Acest remediu va ameliora senzația de mâncărime. Îți poate fi de ajutor și în cazul urzicăturii. Rolul bicarbonatului de sodiu în acest caz este de a neutraliza toxinele care provoacă diverse reacții pe pielea ta.

Arsuri la stomac și indigestie. Cele mai multe dintre remediile antiacide conțin bicarbonat. Acesta neutralizează imediat sucul gastric și te va ajuta să scapi de arsurile stomacale și simptomele provocate de indigestie. Funcționează aproape instant și te eliberează de disconfort. Ai nevoie de doar o linguriță de bicarbonat de sodiu dizolvat într-un pahar cu apă. Bea acest amestec o dată la două ore, dar nu mai mult de patru porții pe zi. Dacă simptomele se repetă, cere ajutorul medicului.

Pentru tratarea călcâielor uscate. Pune trei lingurițe de bicarbonat de sodiu într-un vas cu apă caldă și stai cu picioarele în el pentru jumătate de oră. Adaugă puțin oțet de mere și vei avea parte de o adevărată procedură spa. În felul acesta vei scăpa de călcâiele uscate, pentru că acest praf este un exfoliant natural foarte bun. Mai poți face un amestec din trei părți de bicarbonat de sodiu cu o parte de apă, pe care îl poți folosi pentru a-ți curăța tenul sau mâinile.

Tratează arsurile. Pune jumătate de cană de bicarbonat de sodiu în apa caldă din cada în care o sa te scufunzi pentru un sfert de oră. După ce vei ieși din apă, lasă pielea să se usuce în voie, nu folosi prosopul. În acest fel, sarea te va ajuta să scapi de disconfortul provocat de arsurile apărute după o zi pe plajă, de pildă. O altă metodă este să aplici direct pe pielea afectată o compresă răcoritoare cu pastă făcută din bicarbonat și apă.

Poate înlocui pasta de dinți. Bicarbonatul are o ușoară acțiune abrazivă, bună pentru înlăturarea plăcii dentare și pentru curățarea dinților. Este foarte bun pentru că are efect antibacterian. Ai nevoie de doar șase părți de bicarbonat și o parte de sare de mare. Amestecul îl poți folosi în loc de pastă de dinți, iar efectele nu se vor lăsa așteptate. Este o minune pentru că pe lângă beneficiile pentru sănătatea dentară, această mixtură îți va albi dinții. Totuși, nu utiliza această metodă mai des decât o dată pe săptămână, pentru că ți-ar putea distruge smalțul dentar.

Pentru un păr frumos. Bicarbonatul este foarte util pentru un păr cu aspect sănătos și strălucitor ca în reviste. Îl poți folosi împreună cu șamponul atunci când te speli pe cap și vei căpăta un păr mai curat și mai ușor de aranjat. De asemenea, te poate salva atunci când podoaba capilară capătă un aspect neîngrijit. Îl poți utiliza pe post de șampon uscat, la rădăcini. Va absorbi excesul de sebum și părul va arăta mai proaspăt.

 

Pentru curățenie. Utilizează bicarbonatul dacă vrei să ai baia și bucătăria curate ca lacrima. Este o soluție minunată care poate înlocui cu succes toate soluțiile pline de chimicale găsite în comerț. Poți să îl utilizezi în amestec cu uleiul esențial preferat, precum cel de levănțică sau ceai, pentru a-ți aromatiza casa. Pentru că are efect antibacterian, bicarbonatul de sodiu îți va curăța eficient chiuveta, aragazul, ceainicul, gresia și faianța.

Amestecul din bicarbonat de sodiu și oțet te va ajuta să cureți canalizarea. Toarnă-l în chiuvetă sau lavoar și lasă-l pentru 15 minute, după care clătește cu apă fierbinte. Este o alternativă mai sigură pentru soluțiile periculoase de curățare a țevilor.

Te va ajuta să cureți și vasele. Lasă tigăile și cratițele pentru 15 minute în apă fierbinte cu bicarbonat, după care îți va fi mult mai ușor să le faci strălucitoare. La fel de eficient va fi și pentru curățarea tăvilor din cuptor și grill-ul. Dacă ai tacâmuri din argint, acestea își vor recăpăta luciul de altădată dacă le vei lăsa într-un vas cu apă caldă și bicarbonat de sodiu pentru câteva ore.

Este și o soluție ideală pentru a curăța jucăriile. Copiii sunt foarte vulnerabili în fața chimicalelor, de aceea bicarbonatul este o variantă foarte bună pentru a înlătura murdăria și bacteriile de pe obiectele pe care le folosesc. Pune câteva linguri de acest praf în apa în care speli jucăriile și acestea vor fi curate și inofensive. De asemenea, poate fi utilizat și pentru cearșafuri și prosoape moi. Ai nevoie doar să adaugi bicarbonat împreună cu praful de spălat.

Sursa:

Comenteaza

Share This: