ministerul sanatatiiMinisterul Sănătății își propune să investească, în următorii șase ani, peste 85 de milioane de lei în cadrul Strategiei „Managementul Dispozitivelor Medicale”. Documentul, care urmează să intre în vigoare anul viitor, este supus dezbaterilor publice. Strategia este propusă în contextul în care, în prezent, aparatele din spitale au un grad înalt de uzură. Fiecare al zecelea dispozitiv nu este funcțional sau necesită reparații urgente, iar cele mai multe aparate aflate în dotarea instituțiilor medicale au o durată de exploatare de până la 40 de ani, în timp ce normele internaționale prevăd că acestea pot fi utilizate cel mult 10 ani.

De asemenea, în tara se atestă o lipsă acută de specialiști în domeniul ingineriei biomedicale, care să verifice și să întrețină dispozitivele medicale. Din această cauză, aparatele costisitoare nu sunt utilizate la randament maxim. În aceste condiții, strategia prevede investiții de până la nouă milioane de lei pentru instruirea specialiștilor în acest domeniu, iar alte opt milioane de lei să fie alocate pentru crearea departamentelor de inginerie biomedicală în 20 de spitale din Moldova.

La fel, Ministerul Sănătății își propune să investească șapte milioane de lei pentru inițierea parteneriatelor de colaborare în domeniul Managementului Dispozitivelor Medicale dintre spitalele din țară și Uniunea Europeană. Strategia se înscrie în obiectivul de restructurare a sistemului de sănătate și este parte a Acordului de Asociere cu UE.

Calitatea proastă și întreținerea incorectă a aparatelor medicale pot avea consecințe grave asupra stabilirii diagnosticului și tratamentului pacienților. În prezent, sistemul sănătății publice dispune de peste 24 mii de dispozitive medicale. Gradul de dotare a instituțiilor medicale în țările din Europa este, în medie, de 5-15 aparate la un pat, în timp ce în Moldova abia se reușește de asigurat un pat cu două dispozitive.

În 2017 se preconizează că industria mondială a dispozitivelor medicale va atinge cifra de afaceri de peste 434 de miliarde de dolari.

Comenteaza

Share This: