Dosarul alimentelor stricate din grădinițe a fost trimis în instanța de judecată, anunță Procuratura Anticorupție. Până acum, opt învinuiți din cei nouă și-au recunoscut vina parțial sau integral și au fost încheiate acorduri privind recunoașterea vinovăției în cinci cazuri. 

Printre învinuiți se regăsesc patru funcționari publici, inclusiv angajați ai Direcției Educație Tineret și Sport Buiucani, Spitalului Raional Hâncești, precum și Ministerului Apărării, și cinci reprezentanți ai agenților economici participanți la licitații, cărora li s-a incriminat săvârșirea infracțiunilor de corupere pasivă, corupere activă, trafic de influență, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit oamenilor legii, cei vizați în dosar sunt învinuiți de faptul că, înainte de semnarea contractelor de achiziție, factorii de decizie ai direcțiilor se înțelegeau cu un grup de agenți economici să majoreze prețurile ofertelor, astfel încât să fie desemnate câștigătoare cele mai scumpe. Sau, prin înțelegere prealabilă, la licitație participau mai mulți operatori economici, cu diferite oferte de preț, dar care aveau același fondator. Pentru favorizare, oamenii de afaceri achitau funcționarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitație în parte, anumite sume de bani.

Pentru infracțiunile comise inculpații riscă pedepse cu închisoarea, amenzi și privare de drepturi. Cauzele penale au fost expediate pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, fiind fixate ședințe în 8 și 23 iunie.

Concomitent, urmărirea penală continuă în privința altor 15 învinuiți în cauza penală menționată.

Comenteaza

Share This: