Pentru prima dată, în ultimii ani, vaccinurile antigripale au fost livrate țării noastre fără întârziere. 200 de mii de doze pentru sezonul rece 2017-2018 au fost recepționate de Centrul Național de Sănătate Publică, ceea ce înseamnă că procesul de imunizare a populației din grupurile de risc va începe până la sfârșitul acestei săptămâni. Preparatele au ajuns la timp în țară, datorită măsurilor întreprinse de fostul ministru al Sănătății, Ruxanda Glavan.

În luna iulie 2017, Ruxanda Glavan anunța că Ministerul Sănătății și Centrul pentru Vaccinuri Echitate au semnat un nou acord de colaborare. La solicitarea ministrului Sănătății, organizația și-a asumat atunci angajamentul de a dona Republicii Moldova 200 de mii de doze de vaccinuri antigripale până în data de 15 octombrie 2017, ceea ce s-a și întâmplat.

Vaccinurile antigripale vor fi distribuite instituțiilor medicale primare și vor fi administrate gratuit copiilor, gravidelor, bătrânilor, persoanelor care suferă de afecțiuni renale, cardiace, pulmonare, hepatice și diabet. Imunizarea împotriva gripei previne complicații grave pentru sănătate, provocate de virusul gripal.

De asemenea, imunizați vor fi angajații Serviciului Protecției Civile și Situații Excepționale,  Serviciului Vamal, Poliției și ai instituțiilor de asistență socială.

Organismul devine imun în fața virusului gripal în decurs de două săptămâni după administrarea vaccinului. Ca urmare, o persoană imunizată va fi protejată de gripă pe parcursul întregului sezon rece.

În perioada 2015-2016, Centrul pentru Vaccinuri Echitate a donat țării noastre 350 de mii de doze de vaccin antigripal.

1130 de persoane, dintre care peste 600 de copii, s-au îmbolnăvit de gripă în sezonul rece 2016-2017.

Comenteaza

Share This: