Când o femeie vrea să devină mamă, absolut nimic nu-i poate sta în cale. Multe dintre ele sunt capabile de riscuri și sacrificii inimaginabile pentru a trăi ziua în care să-și strângă puiul la piept. Pentru multe cupluri visul de a deveni părinți este însă greu de realizat. Cauzele sunt multiple. Infertilitatea este una dintre cele mai des întâlnite probleme, din cauza alimentației proaste, vârstei înaintate de concepție, stresului, factorilor poluanți etc. Dar, în pofida greutăților care practic fac imposibilă o sarcină, sunt și povești de viață impresionante, cu final fericit. Este și cazul Alionei Sinchetru, o femeie din țara noastră care a trebuit să întâmpine multe obstacole și să-și pună viața în pericol pentru ca, într-un final, să devină mama a doi copii. Asta după ce a pierdut 12 sarcini. 

Întâmplările nefericite din viața Alionei le-ar fi doborât pe multe dintre femei. Puține ar fi avut curajul să meargă mai departe și să nu renunțe la dorința de a deveni mamă. „Prima oară am rămas însărcinată la 20 de ani. Am avut două avorturi spontane, dar nu mă alarmasem. Am considerat atunci că nu am acordat suficientă atenție sănătății mele”, ne-a mărturisit Aliona.

Avortul spontan este foarte traumatizant, te schimbă, te marchează, te face să suferi. 15 la sută dintre femei trec prin experiența unui avort spontan. Multe cupluri care își doresc cu toată ființa lor copii depășesc cu dificultate astfel de evenimente nefericite, în pofida asigurărilor din partea medicilor potrivit cărora o femeie poate aduce pe lume copii sănătoși, chiar și după câteva avorturi spontane.

După ce a pierdut a treia sarcină, tânăra a început să se neliniștească. A mers la medic, a făcut toate investigațiile necesare și a urmat un tratament. Dar medicația nu a fost eficientă, având în vedere că și cea de-a a patra sarcină a Alionei nu a trecut nici de primul trimestru. „Nici de data asta nu a fost să fie. M-am trezit în miez de noapte cu sângerări. Iarăși mi-am făcut griji. Am decis împreună cu soțul să luăm o pauză, era prea solicitant și era din ce în ce mai greu să trec peste asta. După jumătate de an am rămas din nou însărcinată. La scurt timp însă a murit mama și, din cauza stresului, am pierdut și cea de-a cincea șansă de a deveni mamă”, își amintește femeia.

Ajunsesem la o greutate de 40 de kilograme. Îmi doream să mor

Au urmat luni în șir de chin. Dorința de a deveni mamă creștea tot mai mult. Natura se împotrivea însă. A pierdut și cea de-a șasea sarcină. Moartea mamei sale a demoralizat-o. A avut nevoie de sfaturile unui psiholog pentru a putea continua lupta. „Când am trecut prin cel de-al șaselea avort spontan, am înțeles că am nevoie de un tratament mai serios. Am apelat la ajutorul mai multor medici. Am făcut o mulțime de investigații, doctorii îmi spuneau că sunt bine, dar rezultatele întârziau să apară”, ne-a mai spus Aliona.

Printre cauzele pentru care Aliona nu-i reușea să ducă o sarcină până la capăt era că ea are grupa de sânge cu factor Rh negativ, iar tatăl cu Rh pozitiv. Pe globulele roșii din sângele nostru există un antigen numit D sau, altfel spus, o substanță de natură proteică. Cele care îl au, adică 85% la sută din populația globului, sunt persoane cu Rh pozitiv. Cele fără acest antigen D pe globulele roșii sunt persoane cu Rh negativ. Organismul celor din urmă, în cazul în care intră în contact cu sânge Rh pozitiv, fabrică anticorpi. La următorul contact cu acest tip de sânge, acești anticorpi atacă globulele roșii și le distrug. În asemenea situații, la fel ca și în cazul unei infecții, organismul luptă ca să distrugă corpul care pare străin. Problema poate fi rezolvată cu ajutorul unei injecții, doar că aceasta trebuie făcută abia în trimestrul al treilea de sarcină, termen pe care Aliona nu l-a atins niciodată.

Pentru că își doreau cu orice preț să aibă copii, cei doi soți au decis să recurgă la metoda fertilizării in vitro. Au cheltuit foarte mulți bani pentru asta, dar Aliona a dus sarcina până la patru luni. În consecință, tinerii și-au pierdut orice speranță. „Soțul m-a susținut și m-a încurajat foarte mult, dar nu mai reușeam să rezist. Am pierdut și a opta sarcină. Am ajuns să cântăresc doar 40 de kilograme. Eram în depresie în formă gravă. Nu-mi mai doream să trăiesc. Medicii strângeau din umeri. Nu mai știau ce să-mi recomande. Eram istovită, nu mai aveam putere să lupt. M-am gândit că singura salvare ar fi fost să adopt un copil.”  

Când am rămas însărcinată pentru a noua oară, îmi era frică să respir

Deznădăjduită și mâhnită că niciun medic nu a găsit vreo soluție pentru problema ei, în schimb a fost stoarsă de bani, Aliona era pe punctul de a renunța. În urma unei discuții cu sora-sa, care i-a recomandat un alt doctor, în sufletul Alionei s-a reaprins un licăr de speranță. „Am luat toată „maculatura” adunată de-a lungul anilor și am mers la un medic care activează la un spital de stat. Este vorba despre ginecologul Anatol Cuţitaru, un om simplu, dar care își cunoaște foarte bine meseria. M-a examinat, m-a ascultat cu atenție și mi-a spus ferm: Vei avea copii! Nu l-am crezut, dar nu aveam alte soluții decât să merg pe mâna lui.”

După un an și jumătate de tratamente și la 26 de ani împliniți, Aliona a rămas din nou gravidă. Era pentru a noua oară și în al nouălea cer. „Eram extrem de fericită. Medicul a fost prima persoană căreia i-am dat vestea, care, între timp, mi-a devenit un adevărat prieten și „pernuța mea antistres”. Însă după extaz, a apărut frica.  Ca să nu fac rău copilului, îmi era teamă să și respir.”

Mi-au spus pe față: Ești cu un picior în groapă!

Solicitat de e-medicina.md, medicul Anatol Cuţitaru ne-a spus că Aliona suferea de insuficiență cervico-istmică. „Acest diagnostic împiedică femeile să aducă pe lume copii, dar nu este rar întâlnit. Mai exact, colul uterin se deschide înainte ca sarcina să ajungă la termen sau fără travaliu. Patologia este dificil de diagnosticat și poate fi depistată doar în timpul sarcinii”, a explicat doctorul.

Aflată sub strictă supraveghere medicală, Aliona Sinchetru a ajuns, după șase ani de încercări, să ducă o sarcină până la capăt. Din cauza unor probleme cardiace grave, doctorii i-au interzis femeii să nască pe cale naturală. «A trebuit să fac cezariană. Când am ajuns pe masa de operație, medicul mi-a spus: „În caz de forță majoră, salvăm doar mama”. Soțul meu a rămas fără cuvinte. Eram în stare gravă. Nu mi se spunea prea multe ca să nu mă stresez.»

Într-un final, minunea s-a produs. Aliona a adus pe lume o fetiță sănătoasă, cu o greutate de 3,6 kg și 53 de centimetri pe care o cheamă Kleopatra, așa cum o chema pe regina Egiptului considerată drept cea mai frumoasă femeie din lume.

După naștere, Aliona nu a putut să fie trup și suflet lângă fiica sa, deoarece starea ei de sănătate s-a agravat. Femeia abia de mai putea să respire și era menținută în viață de aparate. „După ce am născut, medicii mi-au spus verde în față că sunt cu un picior în groapă. M-au internat în secția terapie intensivă, nu puteam să-mi țin puiul la piept. Eram disperată. Nu am mai rezistat, mi-am adunat ultimele puteri, am scos perfuzia, m-am deconectat de la aparate, m-am ridicat din pat și am început să-mi adun lucrurile. Soțul a rămas fără cuvinte când m-a văzut. A încercat să mă convingă să rămân culcată, sa iau medicamente, dar nu m-am dat bătută și i-am zis că dacă mi-e dat să mor, atunci să mor acasă.”

Toți credeau că am murit. Dumnezeu a avut însă alte planuri

Bucuria de a-și ține pruncul în brațe a făcut-o pe Aliona să-și revină. „O admiram pe fetița mea ore în șir, nu mă puteam sătura. Eram ca o lupoaică, nu lăsam pe nimeni să se apropie de ea. La o lună de la externare, am vizitat medicul care m-a ajutat să o aduc pe lume pe Kleopatra. Când ne-a văzut, și-a făcut cruce. Cei de la spital, care m-au cunoscut, credeau că murisem demult, dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru mine.”

Venirea pe lume a Kleopatrei a umplut multe goluri din sufletul Alionei, dar nu și în ceea ce era legat de relația cu soțul său. După o perioadă, femeia a trebuit să treacă printr-o altă experiență – cea a divorțului.  

Peste câțiva ani s-a recăsătorit. Ulterior, Aliona împreună cu cel de-al doilea soț au decis ca e momentul să aducă pe lume un frățior sau o surioară pentru Kleo. Nu s-a gândit însă că această dorință va fi o nouă cumpănă care o putea costa viața. Dar a ales să lupte. „Mi-a fost teamă. Speram că va fi mai ușor decât prima oară. Am reușit să rămân însărcinată, iar la 17 săptămâni am avut avort ratat. Fătul s-a oprit din dezvoltare. Începuse același coșmar. A doua sarcină a fost oprită din evoluție. La a treia – avort spontan.”

De această dată, motivul pentru care nu putea duce sarcina era infecția cu citomegalovirus. Boala este periculoasă în sarcină, pentru că se transmite la făt, iar copilul se poate naște cu diferite dizabilități. Cu ajutorul unui tratament naturist, într-o lună, femeia a scăpat de această afecțiune.

Sarcina era foarte complicată. Linia dintre viață și moarte era prea subțire

Încercările de a rămâne gravidă soldate cu eșec au făcut-o pe Aliona să devină și mai puternică și să nu renunțe la visul de a deveni mamă, pentru a doua oară. Într-un final, i-a reușit. „Și eu, și soțul eram foarte fericiți. Totul a decurs normal până la cea de-a 15-a săptămână de sarcină. După un examen ecografic, s-a depistat placenta previa. Diagnosticul nu m-a speriat însă. Eram sigură că voi trece și peste asta. Peste două săptămâni m-am trezit însă plină de sânge. Am mers la spital. Problema a fost rezolvată, însă doar pentru moment.”

Placenta previa este o problemă a sarcinii în care placenta crește în partea inferioară a uterului și acoperă total sau parțial din deschiderea colului uterin. Sarcina cu acest diagnostic cere supraveghere medicală specială, iar șansele de a ajunge la termen sunt minime. Pe lângă pericolul asupra fătului, una dintre cele mai grave complicații în cazul placentei previa este moartea mamei.

Și de parcă nu ar fi fost de ajuns. La 22 de săptămâni de sarcină au reapărut problemele cardiace. „Medicul care i-a monitorizat prima sarcină a refuzat inițial să o supravegheze. Mi-a spus clar că îi este teamă că va ajunge la pușcărie, deoarece riscul ca eu să mor era prea mare. Am plâns mult. L-am am implorat-o să nu mă lase.”

Așadar, Aliona a petrecut luni bune pe patul de spital. Medicul i-a spus să se roage la Dumnezeu să-i dea sănătate și putere pentru a ajunge la termenul de 35-36 de săptămâni. „Doctorul mă supraveghea zi și noapte. Nu aveam puteri să mănânc, să vorbesc, simțeam cum mă sting, inima era prea slăbită.  Mă rugam să supraviețuiesc până a doua zi.”

La 31 de săptămâni de sarcină a apărut o nouă hemoragie. De această dată, medicii au decis să o opereze de urgență. „Erau toți alarmați, pierdusem mult sânge. M-au dus în sala de operație, fără să știu dacă o să-mi mai văd vreodată fetița și soțul.”

Băiețelul era cât palma tatălui

Cu ajutorul lui Dumnezeu și al profesionalismului medicilor, operația a decurs cu succes. Aliona a adus pe lume un băiețel de doar 2,4 kilograme și 40 de centimetri. Copilul prematur a fost internat în secția terapie intensivă. Femeia a pierdut mult sânge, suferea pentru că nu-și putea ține copilul la piept. Și-a văzut bebelușul pentru prima oară în fotografiile făcute de soț cu telefonul. Apoi, după câteva zile, l-a văzut în boxa pentru prematuri, conectat la aparate. „Mă înecam în lacrimi. Era atât de micuț și neajutorat, era cât palma soțului.”

Aliona nu a mai rezistat să stea departe de copil și a cerut să-l scoată din incubator. „L-am lipit de mine, l-am îmbrățișat, am plâns și m-am rugat să se facă bine. A doua zi, medicii au constatat că băiețelul meu respiră singur.  Timp de două săptămâni însă micuțul nu a adăugat nimic în greutate. Cu toate acestea, am solicitat să fiu externată. Din nou, mi-am asumat toată responsabilitatea.”

Dar totul a trecut cu bine. Copilul și-a revenit și s-a dezvoltat normal. Acum, Teodor-Ionuț are un an și opt luni și se bucură de o copilărie frumoasă alături de părinți și surioară. „Am trecut prin multe ca să-mi îndeplinesc visul pe care îl aveam încă de mică, de a avea doi copii. A fi mamă este cel mai frumos dar oferit de Dumnezeu.

 

Comenteaza

Share This: