Un bărbat în vârstă de 37 de ani din raionul Criuleni a fost operat de hernie lombară, prin intermediul unei proceduri revoluţionare. Operaţia, care a avut loc la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Capitală, a fost efectuată fără anestezie generală, iar pacientul a putut pleca acasă doar după o oră şi jumătate de la finalizarea intervenţiei.


Neurochirurgul Grigore Zapuhlîh, cel care a coordonat operaţia, susţine că discectomia lombară percutană este o procedură care se aplică pentru prima dată în ţara noastră. În timpul operaţiei, a fost utilizat un aparat sofisticat, de unică folosinţă, care a aspirat şi îndepărtat materialul discal afectat de hernie.

În mod normal, după intervenţiile clasice, pacientul trebuie să stea internat cel puţin o săptămână. În plus, anestezia generală poate avea şi efecte adverse, iar recuperarea poate dura o perioadă mai lungă. În acest caz, pacientul a fost monitorizat doar două ore şi jumătate, după care a putut pleca acasă. Această metodă este simplă, nedureroasă şi, ceea ce este cel mai important, eficientă”, a declarat Grigore Zapuhlîh.

Despre eficienţa acestei proceduri ne-a vorbit şi Lilian Ciorbă, primul pacient din Moldova care şi-a tratat hernia lombară prin intermediul acestei metode. Bărbatul spune că avea dureri groaznice de spate şi la piciorul stâng, care l-au determinat să vină la Chişinău pentru investigaţii. După ce a aflat de ce suferă, medicii de la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie i-au propus să fie operat anume prin această metodă.

Auzisem că se fac astfel de intervenţii chirurgicale, dar ştiam ca nu se fac la noi în ţară. Şi iată –  am ajuns să fiu primul pacient. Evident că am avut emoţii, dar, totodată, alături de o asemenea echipă de medici eram sigur că totul se va încheia cu bine”, ne-a povestit Lilian Ciorbă.

Bărbatul ne-a mai spus că, după operaţie, durerile nu-l mai chinuie şi poate, după o perioadă lungă, să doarmă noaptea liniştit. Intervenţia chirurgicală a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute şi a fost efectuată de o echipă de patru medici ai Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău.

Comenteaza

Share This: