Persoanele neasigurate pot să-și cumpere polița de asigurare medicală pentru 2017. Până în data de 31 martie, asigurarea de sănătate poate fi luată cu reduceri de până la 75% din prețul total de 4056 de lei, care a rămas neschimbat de anul trecut.

Astfel, de cele mai mari reduceri beneficiază proprietarii de teren agricol. Aceștia vor achita, până la finele lui martie, doar 1014 lei. Polița de asigurare medicală poate fi cumpărată de la agențiile teritoriale ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

La rândul lor, fondatorii de întreprinderi individuale, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, precum și alți cetățeni care nu sunt angajați și nu sunt asigurați de Guvern vor plăti 2028 de lei, ceea ce reprezintă 50% din prețul primei de asigurare medicală. Plata poate fi efectuată la oficiile ÎS „Poșta Moldovei” și la agențiile teritoriale ale CNAM.

Și persoanele fizice care demonstrează că sunt în afara Republicii Moldova mai mult de 183 de zile calendaristice pe parcursul anului bugetar beneficiază de reduceri, dacă vor cumpăra asigurarea de sănătate în primele trei luni ale anului 2017.

Reamintim faptul că notarii, avocații, executorii judecătorești și mediatorii nu mai au parte de reduceri și trebuie să achite suma integrală pentru poliță. Asigurarea poate fi cumpărată la orice bancă sau agenție teritorială (AT) a CNAM, cu o confirmare ulterioară a plății la Agenția Teritorială.

După 31 martie, persoanele care nu și-au cumpărat poliță de asigurare medicală vor trebui să o plătească integral. De asemenea, vor trebui să achite și amenda pentru penalitatea aplicată, iar statutul de asigurat va fi activat după o săptămână din momentul achitării. Persoanele aflate peste hotare mai mult de 183 de zile vor achita prima integral tot după data de 31 martie, dar fără a-i fi aplicată amendă și va avea statut de asigurat din prima zi de plată a poliței de asigurare medicală.

Comenteaza

Share This: