Prețul serviciilor în instituțiile medicale de stat a fost modificat, în urma aprobării de către Guvern al noului catalog al serviciilor unice. Astfel, cele mai multe servicii acordate persoanelor neasigurate s-au scumpit, iar prețul unora a scăzut. Potrivit autorilor proiectului, tarifele nu au fost modificate din 2011, iar ajustarea lor a fost mai mult decât necesară, deoarece prețurile serviciilor erau prea mici în raport cu banii cheltuiți pentru prestarea lor. 

În plus, autoritățile dau asigurări că noile tarife nu vor afecta în niciun fel persoanele asigurate. Dimpotrivă, acest fapt îi va motiva pe cei neasigurați să își cumpere poliță medicală, deoarece tratamentul în baza asigurării de sănătate va fi mai ieftin.

Potrivit șefului Direcției buget, finanțe și asigurări din cadrul Ministerului Sănătății, Denis Valac, catalogul revizuit cuprinde și o serie de servicii noi, peste o mie la număr, în special investigații cu aparate medicale performante și echipamente noi, cumpărate în ultimii ani pentru spitalele din țară. „Actualele tarife nu acopereau toate cheltuielile, iar din această cauză instituțiile medicale înregistrau pierderi și se acumulau datorii. În prezent, toate tarifele ajustate acoperă în totalitate cheltuielile pentru prestarea lor”, a declarat pentru e-medicina.md Denis Valac.

Astfel, potrivit modificărilor operate, prețul unei consultații la medic a crescut de la 21, la 90 de lei, iar o procedură de pansament a ajuns să coste 42 de lei, cu 7 lei mai mult decât anterior. Radiografia cutiei toracice costa 124 de lei, acum este de 174 de lei, iar prețul unei proceduri de rezonanță magnetică la coloana dorsală a ajuns la 1505 lei, cu 188 de lei mai mult decât în vechiul catalog.

A crescut și prețul unei zile de internare. De exemplu, în secția reumatologie pentru adulți, o zi de spitalizare costă acum 251 de lei, în comparație cu 144 de lei cât era anterior, iar o zi-pat în secția terapeutică costă puțin peste 200 de lei sau cu 65 de lei mai mult.

Totuși, nu toate serviciile s-au scumpit. Unele dintre ele au ajuns să coste mai puțin, iar prețul altora a rămas neschimbat. Este și cazul examenului ecografic al prostatei de pildă, care s-a ieftinit cu 80 de lei, iar acum costă 248 de lei.

Persoanele neasigurate pot să-și cumpere polița de asigurare medicală pentru 2017 de la agențiile teritoriale ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Până în data de 31 martie, asigurarea de sănătate poate fi luată cu reduceri de până la 75% din prețul total de 4056 de lei, care a rămas neschimbat de anul trecut.

Noile tarife pentru serviciile medicale, care au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1460 în data de 30.12.2016, și au intrat în vigoare în 10.02.2017 pot fi găsite în Anexa 3 accesând următorul link.

Iar vechile prețuri prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1020 din 29.12.2011 cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare pot fi văzute aici.

Comenteaza

Share This: