Numărul infecțiilor enterovirale a crescut vertiginos în ultima perioadă în Capitală. Potrivit specialiștilor Centrului municipal de Sănătate Publică, în luna mai s-au înregistrat 13 cazuri, iar în iunie numărul lor a crescut până la 52 de cazuri.

În total, de la începutul anului, în municipiul Chișinău au fost înregistrate 90 de cazuri de boală. Totuși, morbiditatea fiind la nivelul obișnuit a celorlalți ani. Aproximativ 65 la sută dintre cazurile înregistrate în perioada respectivă a fost înregistrată la copii.

Potrivit specialiștilor CSP Chișinău, infecția enterovirală este o boală foarte contagioasă, cu răspândire ușoară, în special în grădinițe, școli sau tabere. Astfel, în primele șase luni ale anului curent s-au înregistrat 29 de cazuri de îmbolnăvire în 23 de instituții preșcolare.

Infecția enterovirală este provocată de peste 60 de tipuri de enterovirusuri, care sunt destul de rezistenți în mediul ambiant. Răspândirea infecției se efectuează prin contact direct cu bolnavii sau indirect, prin intermediul mâinilor murdare, a obiectelor de uz casnic, a jucăriilor, prin apă sau produse alimentare contaminate, dar și pe calea aerului.

Perioada de incubație este, în medie, de 3-5 zile. Simptomele clinice sunt foarte variabile: febră, cefalee pronunțată, vome repetate, enterită, conjunctivită, erupții cutanate, angina herpetică. Totuși, sunt și forme mult mai periculoase precum meningita seroasă, encefalita, mielita enterovirală, miocardita sau hepatita.

Pentru prevenirea apariției și răspândirii infecțiilor enterovirale, Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice propune o serie de măsuri. Printre ele se numără efectuarea trierei matinale în instituțiile preșcolare, respectarea permanentă a regulilor de igienă personal – spălarea cât mai des pe mâini cu apă și săpun, spălarea minuțioasă a veselei de bucătărie, igienizarea sistematică a încăperilor, folosirea apei și a produselor alimentare de calitate garantată, evitarea scăldatului în bazinele neamenajate sau în locurile unde este interzis scăldatul.

Comenteaza

Share This: