DermatologToate

ERIZIPELUL

Consultați un medic dermatolog


Erizipelul este o celulită superificială, de obicei localizată pe față, caracterizată de o tumefacție roșie, fierbinte, extrem de dureroasă, cu marginile bine definite. Din cauza localizării superficiale a infecției și a edemului asociat, suprafața plăcii poate căpăta aspect de ”coajă de portocală”. Este important de reținut că erizipelul nu este o boală contagioasă şi nici nu poate fi moştenită de la părinţi, iar copiii mici şi persoanele cu vârste peste 60 de ani sunt cele mai predispuse categorii la apariţia acestei afecţiuni.


CAUZE:


• infecţia cu streptococi, stafilococi sau alte specii de bacterii, care pătrund în organism prin intermediul unei leziuni la nivelul pielii (zgârietură, tăietură, înţepătură de insecte, muşcături, ulceraţii, erupţii herpetice, răni deschise cauzate de intervenţii chirurgicale etc.).
• anumite afecţiuni dermatologice preexistente: eczemele, impetigo, psoriazisul sau infecţiile fungice (micoza piciorului/piciorul atletului).
• circulaţia venoasă şi limfatică deficitară, obezitate, alcoolismul, infecţia cu HIV/SIDA, diabetul, sindromul nefrotic şi neoplasmele.


SIMPTOME:


Simptomele erizipelului debutează brusc, în decursul a doar câteva ore sau 1-2 zile de la infectare și se manifestă prin:

• Apariţia unor erupţii pe suprafeţe relativ mari ale pielii (în special pe picioare sau pe faţă)
• Formarea de flictene (băşici)
• Piele care se simte fierbinte la atingere
• Margini bine delimitate ale erupţiilor
• Tumefiere şi aspect lucios al pielii afectate
• Roşeaţă pronunţată
• Febră
• Senzaţie generală de rău
• Frisoane
• Tremurături
• Sensibilitate sau durere la atingerea erupţii
• Firişoare roşii, mov sau negre în zona afectată


👉HeroDoc: Consultatii medicale online

TRATAMENT


• Tratamentul standard al erizipelului constă în administrarea de antibiotice
• Pot fi recomandate analgezice sau antiiflamatoare pentru calmarea durerii şi a inflamaţiei
• Antifungice pentru prevenirea recurenţelor
• Compresele reci şi ciorapii compresivi pot ajuta la ameliorarea disconfortului şi a durerii, reducând umflăturile
• Se recomandă menţinerea piciorului afectat ridicat deasupra planului orizontal şi folosirea unor unguente antibacteriene şi emoliente.
Totuși, tratamentul erizipelului trebuie coordonat cu medicul specialist, însă pentru a a reduce riscul de apariţie al acestuia cauzat de eczeme, micoze sau diabet, se recomandă tratarea corespunzătoare a acestor afecţiuni.
Aveți grijă de sănătatea dvs!


Autor: Heba Verebcean

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Consultații online cu medicul

X