AlergologToate

Alergie la soare – ce reprezintă?

Alergia la soare este o formă de urticarie ce apare în urma expunerii la radiaţiile solare (razele UVA şi razele UVB) mai frecvent se întâlneşte la persoanele de sex feminin.
Se manifestă prin leziuni ce apar de obicei la nivelul toracelui anterior, în zona posterioară a membrelor superioare, pe faţă, pe mâini însoţite de prurit cutanat intens.
Uneori se confundă “alergia solară” şi “arsura solară”, dar din punct de vedere medical sunt doua situaţii distincte.
Când pielea este expusă excesiv la radiaţiile ultraviolete (UV) fără protecţie adecvată (creme cu SFP), are loc un proces inflamator la nivelul acesteia astfel apare arsura solară.


Dar, în apariţia alergiei la soare, sunt implicaţi si factorii de risc:
 predispoziţia genetică;
 aplicarea parfumurilor şi a substanţelor iritante la nivelul tegumentului expus la soare;
 administrarea de substante medicamentoase ca tetracicline, sulfamide sau ketoprofen;
 asocierea unor afecţiuni dermatologice de tip eczematiform.

De ce apare?

Mecanismul care stă la baza apariţiei alergiei solare nu a fost identificat pe deplin, însă se presupune că expunerea la radiaţiile UV în straturile pielii se produc modificări ale celulelor pielii, astfel acestea sunt percepute de sistemul imunitar ca fiind non self (străine) .
Ca şi rezultat, sistemul de apărare generează un răspuns imun în faţa agresiunii factorilor fizici sintetizând anticorpi care determină apariţia leziunilor tegumentare urticariene specifice.

Simptome

 apariţia eritemului şi a leziunilor de tip papular şi vezicular;
 leziunile apar sub formă de macule și papule pe fond eritematos, intens pruriginoase care au tendința de extindere la nivelul tegumentelor neprotejate de imbracaminte;
 veziculele apar in cazul expunerii prelungite la soare si pot favoriza aparitia cheilitei actinice, (fisurarea si descuamarea buzelor);
 prurit intens pe toată suprafața tegumentelor afectate.

Diagnosticul

Este stabilit de medicul alergolog pe baza anamnezei și al examenului clinic al pacientului, în anumite situații poate fi confirmat cu ajutorul testului cu raze UV (fototestarea determină reacția pielii la expunerea sau a fotopatch-ului).

👉HeroDoc: Consultatii medicale online

Tratament

 administrarea de antihistaminice si topice corticoide
 administrarea orală de cortizon sau hidroxiclorochină (cazuri foarte grave)
 terapia cu raze UV cu lungimi de undaă progresiv crescătoare pentru desenzibilizarea tegumentara înainte de expunerea la soare.

Prevenție

 limitarea expunerii in intervalul critic de 10:00-16:00 la soare;
 acoperirea zonelor cu probleme;
 consultația unui medicu dermatolog la începutul sezonului cald;
 utilizarea cremelor de protectie ( cu SFP 50);
 folosirea vestimentației din fibre natural (in, bumbac etc.),
 folosirea ochelarilor pentru protecția solară, a pălăriilor;
 hidratare (apă plată, preferabil).

Medic Alergolog Natalia Cujba

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Consultații online cu medicul

X