Citomegalovirus
Citomegalovirusul (CMV) este un virus care odată ce a ajuns în corpul uman, rămâne în el pe viață. Majoritatea oamenilor nu știu că au CMV, deoarece rareori cauzează probleme la oamenii sănătoși.
Dacă ești însărcinată sau dacă sistemul tău imunitar este slăbit, CMV este un motiv de îngrijorare. Femeile care dezvoltă o infecție activă cu CMV în timpul sarcinii pot transmite virusul copiilor lor, care ar putea avea apoi simptome.
TRANSMITERE
- Atingerea ochilor sau interiorului nasului sau gurii după ce ați intrat în contact cu fluidele corporale ale unei persoane infectate.
- Contact sexual cu o persoană infectată.
- Laptele matern al unei mame infectate.
- Transplant de organ, măduvă osoasă sau celule stem sau transfuzii de sânge.
- Naștere. O mamă infectată poate transmite virusul copilului ei înainte sau în timpul nașterii. Riscul de a transmite virusul copilului este mai mare dacă vă infectați pentru prima dată în timpul sarcinii.
SIMPTOME
Infecția fetală are o gamă largă de manifestări, de la infecția inaparentă, la cea severă și diseminată. Boala incluziunilor citomegalice se dezvoltă la aproximativ 5% din feții infectați și apare, aproape exclusiv, la mamele care fac infecție primară în timpul sarcinii. Cele mai frecvente manifestări clinice sunt peteșiile, hepatosplenomegalia și icterul (60-80%). Microcefalia, cu sau fără calcificări cerebrale, încetinirea dezvoltării intrauterine și prematuritatea apar în 30-50% din cazuri.
În cazurile grave, survine decesul în 20-30% cazuri; puțini dintre copiii afectați rămân fără deficiențe intelectuale sau auditive în următorii ani.
DIAGNOSTIC
Infecția congenitală cu CMV poate fi diagnosticată prin testarea salivei, urinei (specimenelor preferate) sau a sângelui unui nou-născut. Aceste probe trebuie colectate pentru testare în termen de 2-3 săptămâni de la nașterea copilului, pentru a confirma diagnosticul de infecție congenitală cu CMV.
PREVENIRE
- Spălați-vă des pe mâini. Folosiți apă și săpun timp de 15 până la 20 de secunde, mai ales dacă aveți contact cu copii mici sau cu scutecele acestora, saliva sau alte secreții orale.
- Evitați contactul cu lacrimile și saliva atunci când sărutați un copil. În loc să sărutați un copil pe buze, de exemplu, sărutați-l pe frunte. Acest lucru este important mai ales dacă sunteți însărcinată.
- Evitați să împărțiți mâncare sau să beți din același pahar ca și alții. Împărțirea paharelor și a ustensilelor de bucătărie poate răspândi CMV.
- Aveți grijă la articolele de unică folosință. Când aruncați scutece, șervețele și alte articole care au fost contaminate cu fluide corporale, spălați-vă bine mâinile înainte de a vă atinge fața.
- Curățați jucăriile. Curățați orice suprafață care intră în contact cu urina sau saliva copiilor.
- Practicați sexul sigur. Purtați un prezervativ în timpul contactului sexual pentru a preveni răspândirea CMV prin sperma și fluidele vaginale.
- În timpul sarcinii, dar și atunci când planificați o sarcină, efectuați analiza la complexul de infecții TORCH.
Sursa: CDC, Mayo Clinic, Harrison