Ce este estrogenul?
Estrogenii reprezintă un grup de hormoni sexuali care participă în dezvoltarea sistemului reproducător feminin.
Tipuri de estrogen:
Există mai multe forme de estrogen:
• Estronul E1 – cel mai dominant tip de estrogen, care se găsește în organismul femeilor după menopauză.
• Estradiolul E2 – cel mai puternic estrogen. Determină probleme din sfera ginecologică, precum: endometrioza, fibroamele uterine și tumorile, în special cancerul endometrial.
• Estriolul E3 – este produs în timpul sarcinii, aceasta fiind singura perioadă din viața unei femei când sunt produse cantități semnificative de estriol.
• Estetrolul E4 – este un hormon steroid slab, detectat doar în timpul sarcinii.
Rolul estrogenilor:
Hormon sexual major, estrogenul este implicat în numeroase funcții importante din organism, nu doar cele ce țin de sistemul reproducător.
- Dezvoltare sexuală – dezvoltarea sânilor, creșterea părului pubian și a axilei în timpul pubertății.
- Ciclul menstrual – construirea mucoasei uterului în fiecare lună, în pregătirea pentru sarcină.
- Dezvoltarea și sănătatea oaselor – în menopauză, nivelul scăzut de estrogeni duce la o creștere semnificativă a pierderii osoase, iar drept consecință apare osteoporoza.
- Sănătatea inimii – scăderea inflamației și controlul nivelului de colesterol.
- Starea de spirit – potențează efectul serotoninei. Se crede că această scădere scăzută a producției de serotonină legată de estrogen contribuie la depresia postpartum și la menopauză.
Nivel scăzut de estrogen:
Cel mai frecvent motiv pentru scăderea estrogenului la femei este menopauza sau îndepărtarea chirurgicală a ovarelor. Simptomele estrogenului scăzut includ:
• Lipsa menstruației
• Transpirațiile nocturne
• Probleme cu somnul
• Dorință sexuală scăzută
• Piele uscata
Nivel crescut de estrogen:
Nivelul crescut de estrogeni poate determina următoarele simptoame:
- Creșterea în greutate
- Probleme menstruale, cum ar fi sângerări ușoare sau abundente
- Sâni fibrochistici, fibroame în uter, tumori necanceroase
- Pierderea dorinței sexuale
- Senzație de depresie sau anxietate
Autor: Daniela Ciorici