Pacienții care au pietre de dimensiuni mari la rinichi se pot bucura acum de un tratament revoluționar în țară. Medicii de la Spitalul „Sfânta Treime” au reușit o premieră națională în chirurgia urologică: înlăturarea pietrelor renale printr-o intervenție numită nefrolitotomie percutană. Spre deosebire de operațiile obișnuite, aceasta este minim invazivă, este efectuată cu ajutorul laserului și necesită doar o mică tăietură. Procedura este utilizată în cazul pietrelor care nu pot fi sparte prin unde de șoc, din cauza dimensiunilor prea mari și a compoziției prea dure, fiind eficientă inclusiv în cazul calculilor coraliformi.
În cadrul intervenției, chirurgul face un mic orificiu, prin care introduce un instrument numit nefroscop. Acesta este utilizat pentru a localiza și îndepărta piatra. În cazul în care calculii renali au dimensiuni mai mari, medicii pot utiliza o sondă cu energie, cu ajutorul căreia piatra este spartă în bucăți mai mici. Printre avantaje mai este şi faptul că fragmentele de calculi sunt înlăturate imediat de chirurg, fără să fie necesar de a aștepta eliminarea lor pe cale naturală. De asemenea, datorită acestei proceduri pacienții pot fi externați după două-trei zile și poartă un cateter mic până se tratează definitiv. În maximum două săptămâni acesta este înlăturat.
Premiera medicală în țara noastră a fost efectuată de o echipă de medici formată din șeful secției Urologie al Spitalului „Sfânta Treime”, Vladimir Caraion, împreună cu medicii Victor Bobu și Artur Ieșeanu. Aceștia au fost asistați și de Iurie Tomac, un medic originar din Republica Moldova, dar care activează în România și practică astfel de intervenții chirurgicale de mai bine de 14 ani. Înainte de a efectua astfel de proceduri, medicii au avut parte de pregătire profesională și practică în diferite centre importante din țară și din străinătate.
Vladimir Caraion, șeful secției Urologie, cel care a coordonat operația, a menționat că medicii de la „Sfânta Treime” s-au pregătit pentru acest tip de intervenție mai bine de un an. ”Nefrolitotomia percutană are la bază tehnici chirurgicale endoscopice moderne și radiologie intervențională, ceea a implicat din partea medicilor o investiție intelectuală intensă, dar și susținere financiară”, a explicat specialistul.
La rândul său, directorul spitalului „Sfânta Treime”, Oleg Crudu, a subliniat că modernizarea secției Urologie este un proiect prioritar pentru el. „Înregistrăm aceste reușite datorită contribuției substanțiale a medicilor, dar și a posibilității utilizării echipamentelor moderne în sala de operație”, a subliniat managerul.
Spitalul „Sfânta Treime” a beneficiat de donațiile poporului japonez în cadrul proiectului (JICA) „Îmbunătățirea Serviciilor de Asistență Medicală”, realizat în parteneriat cu Ministerul Sănătății, și cu susținerea Direcției Sănătății a Consiliului Municipal Chișinău.