Actual

Shiro Medical sănătatea acasă

Ați simțit vreodată nevoia acută de o consultație sau o vizită a medicului la domiciliu sau on-line?


Shiro Medical este primul serviciu din țara noastra de medicină online și la domiciliu, prietenos și prompt, care ajunge în timp util în fiecare casă și la fiecare bolnav.
SHIRO Medical oferă servicii medicale la domiciliu în raza Chișinăului, dar și consultații medicale video online pentru cei din diasporă și nu numai.

Astfel, acces la servicii medicale pot avea nu doar cei, care doresc să economisească timpul lor prețios și să nu-l risipească în trafic și cozi, dar și cei care nu au posibilitatea să se deplaseze, cum sunt vârstnicii, persoanele imobilizate la pat, copiii în cazuri de neamânat sau urgență.

Concetățenii noștri din diasporă la fel s-au ciocnit cu diverse probleme de ordin medical, mai ales în perioada pandemică, când nu aveau întotdeauna acces la servicii medicale, fiind departe de casă.
Aceștia și acum se confruntă cu indisponibilitatea medicilor sau necesitatea de a aștepta zile în șir de la programare până la consultație. Tocmai de aceea apelează la serviciile online Shiro Medical – ușor, accesibil, comod, fara sa iesi din casa.

Serviciile noastre medicale sunt la dispoziția D-voastră prin medici de categorie superioară, astfel încât să fiți consultați de către cei mai buni specialiști în:

•    Pediatrie
•    Neonatologie
•    Medicina de familie
•    Cardiologie
•    Endocrinologie
•    Neurologie


Cum are loc consultația la domiciliu?


Consultul copiilor include direcția de pediatrie și neonatologie.

–    Consultația medicului pediatru la domiciliu include consultația primară (cu cea a nou născutului și efectuarea tuturor măsurătorilor, după caz), îndreptarea la diverse analize, consultația de urgență.

Consultul adulților include medicina de familie și cardiologia.

–    Medicina de familie. Medicul  se deplasează la domiciliu, ia anamneza, după caz oferă îndreptări la analize, face un diagnostic și prescrie tratament.
–    Cardiologie. Pachetul de investigații cardiologice la domiciliu include 2 etape:
La prima vizită medicul ia anamneza, face EKG (electrocardiograma), oferă îndreptare la analize, în caz de necesitate.
La a doua consultație, care este online cu același medic, se interpretează toate rezultatele, se stabilește un diagnostic și se prescrie tratamentul.

Consultul medical nu constă doar în diagnosticare și tratament, pentru că satisfacția pacientului este cea mai importantă pentru noi. Deaceea, medicul continuă să monitorizeze starea de sănătate a pacientului și să țină situația sub control.

Shiro Massage – etapa de reabilitare.

Masajul la domiciliu este cea mai bună alegere pentru sănătatea și confortul D-voastră, dar și pentru întreaga familie.

Shiro Masaj, ca subdiviziune a Shiro Medical, este primul serviciu de masaj la domiciliu din țara noastră.

Direcția de reabilitare cuprinde 3 domenii importante:

1.    Masajul terapeutic (inclusiv pentru copiii de la 3 luni și femeile gravide) poate fi efectuat individual sau pentru întreaga familie.
2.    Kinetoterapie.
3.    Masaj de relaxare.


Cum are loc masajul la domiciliu ?



Terapeutul vine la domiciliu îmbrăcat în haine speciale, având cu el un pat-masaj, cearșafuri albe, uleiuri hipoalergenice (pentru a evita vreo reacție alergică severă), muzică ambientală, ca D-voastră să vă relaxați în confortul locuinței nu doar fizic, dar și psihic. Luând în considerare perioada pandemică în care ne aflăm, terapeuții noștri respectă ferm toate restricțiile anti Covid.


În atenția angajatorilor!



Munca intelectuală și fizică, fără recreere, duce la suprasolicitarea angajaților. În timp, aceasta duce la scăderea productivității muncii, la creșterea numărului de gafe sau erori, care influențează negativ cifra de afaceri.

Companiile care au grijă de sănătatea angajaților lor folosesc activ serviciul de masaj la oficiu, oferit de Shiro Massage, chiar în timpul orelor de lucru.
Acesta durează 20 de minute și se execută pe un scaun confortabil special, în care se prelucrează zona cervicală, spatele, mâinile și capul, la dorință. Se face atât masaj, cât și kinetoterapie, la fel la solicitare.
S-a demonstrat ca masajul la oficiu, făcut cu regularitate, îmbunătățește spiritul colectivității, angajații sunt mai satisfăcuți și mai rezistenți la stres, iar cifra de afaceri crește!

Shiro Masaj și Shiro Medical sunt parteneri de încredere atât la serviciu, cât și la domiciliu. Apelați cu încredere, iar noi vom avea grijă de sănătatea și confortul D-voastră!
Contactele noastre sunt: 062196888, https://shiromedical.md

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne poți contacta pe info@e-medicina.md