InfecționistPediatruToate

Tusea Convulsivă/ Tusea Măgărească

Tusea convulsivă/ TUSA MĂGĂREASCĂ, este o infecție acută a tractului respirator cauzată de Bordetella pertussis

Tablou Clinic

Aspectele clinice sugestive pentru pertussis sunt tusea cronică cu durată de două săptămâni sau mai mult și reprizele de tuse. În cazurile severe, episoadele pot fi urmate de convulsii sau vărsături. Febra este de obicei absentă sau mică. Limfocitoza absolută poate fi un indiciu diagnostic adițional, în special la copiii neimunizați.

Transmitere

Pertussis este o boală foarte contagioasă, 90-100% din contacții neimunizați vor face boala. Transmiterea microorganismului este mediată prin expunerea la picăturile respiratorii (prin tuse sau strănut sau când petrec mult timp unul lângă celălalt) expulzate în număr mare de indivizii simptomatici. Mulți bebeluși care se îmbolnăvesc de pertussis sunt infectați de frații mai mari, părinți sau îngrijitori care ar putea nici măcar să nu știe că au boala.

Înainte de introducerea vaccinului pertussis la sfârșitul anilor 1940, în Statele Unite erau raportate anual între 115.000- 270.000 cazuri. Epidemiile de pertussis apăreau la 3-4 ani, fără caracteristici sezoniere semnificative. În perioada 1940-1948, pertussis a determinat mai multe decese la copii decât difteria, poliomielita, rujeola, meningita și scarlatina la un loc.

Incidența tusei convulsive a scăzut de 100-150 de ori după introducerea vaccinului universal celular integral, iar ratele de mortalitate au scăzut și mai mult.

👉HeroDoc: Consultatii medicale online

Complicații

Complicațiile minore ale tusei convulsive, include:

Hemoragii subconjunctivale și peteșii în partea superioară a trunchiului.
Episoadele de apnee (lipsa de aer) și cianoză.
Malnutriția și scăderea ponderală.
Complicația respiratorie majoră este pneumonia, altele includ encefalopatia (0,7%) și convulsiile (2%).

Prevenire

Cea mai bună modalitate de a preveni tusea convulsivă în rândul bebelușilor, copiilor, adolescenților, femeilor însărcinate și adulților este vaccinarea, care se face cu DTP (difterie, tetanos, pertusis).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Consultații online cu medicul

X