Drepturile și obligațiile pacientului
⭕Fiecare dintre noi a vizitat medicul de nenumărate ori și neapărat va face acest lucru în viitor, fie pentru control profilactic sau de urgență.
⭕ Sunt sigură că fiecare își cunoaște măcar unele drepturi și solicită respectarea acestora, însă mai puțini pacienți își respectă obligațiile.
⭕În continuare, vă prezint care sunt drepturile și obligațiile pacientului într-o instituție medicală
💫Pacientul are dreptul la:
1️⃣ Îngrijire medicală de înaltă calitate și tratament corespunzător.
2️⃣ Acces la serviciile de asistență medicală.
3️⃣ Acces la dosarul medical propriu.
4️⃣ Autonomia pacientului – acesta trebuie să fie de acord de a fi tratat.
5️⃣ Dreptul la plângeri/ reclamații.
6️⃣ Dreptul la asistență medicală gratuită în volumul stabilit de legislație.
7️⃣ Dreptul la atitudine respectuoasă şi umană din partea lucrătorului medical, indiferent de vârstă, sex, apartenenţă etnică, statut socioeconomic, convingeri politice şi religioase.
8️⃣ Dreptul la reducerea suferinţei şi durerii.
9️⃣ Securitatea vieţii personale, integritate fizică, psihică şi morală, cu asigurarea intimității în timpul acordării serviciilor de sănătate.
🔟 Examinare, tratament şi întreţinere în condiţii adecvate normelor sanitaro-igienice.
1️⃣1️⃣ Informaţii cu privire la propria sănătate, metodele de diagnostic, tratament şi recuperare, profilaxie, precum şi la riscul potenţial şi eficienţa terapeutică a acestora.
1️⃣2️⃣ Asistenţă a avocatului sau a unui alt reprezentant în scopul protecţiei intereselor sale, în modul stabilit de legislaţie.
💫Pacientul este responsabil:
✅ Să fie înțelegător, răbdător și amabil cu lucrătorii medicali.
✅ Să aibă grijă de propria sănătate şi să ducă un mod de viaţă sănătos, excluzând acţiunile ce dăunează sănătăţii lui şi a altor persoane;
✅ să respecte măsurile de precauţie în contactele cu alte persoane, inclusiv cu lucrătorii medicali, în cazul în care ştie că el suferă de o boală ce prezintă pericol social;
✅ să fie înregistrat, în conformitate cu legislaţia, pe lista unui medic de familie titular al practicii medicului de familie;
✅ să întreprindă, în lipsa contraindicaţiilor medicale, măsuri profilactice obligatorii, inclusiv prin imunizări, a căror neîndeplinire ameninţă propria sănătate şi creează pericol social;
✅ să comunice lucrătorului medical informaţii complete despre bolile suportate şi cele curente, despre maladiile sale ce prezintă pericol social, inclusiv în caz de donare benevolă a sângelui, a substanţelor lichide biologice, a organelor.
✅ să respecte regulile de comportament stabilite pentru pacienţi în instituţia medico-sanitară,precum şi recomandările medicului în perioada tratamentului ambulator şi staţionar;
✅ să excludă utilizarea produselor farmaceutice şi a substanţelor medicamentoase fără prescrierea şi acceptul medicului curant, inclusiv a drogurilor, a altor substanţe psihotrope şi a alcoolului în perioada tratamentului în instituţia medico-sanitară;
✅ să respecte drepturile şi demnitatea altor pacienţi, precum şi ale personalului medical.
❗ În cazul încălcării de către pacient a regulilor de tratament şi de comportament în
instituţia medico-sanitară, încălcare ce are drept consecinţă daune materiale şi morale, acesta poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.
❗❗❗Dragi pacienți, nu uitați că medicul, asistenta medicală și orice alt lucrător medical tot este om. Astfel în cazul în care nu ați fost consultați imediat nu este cazul să strigați, să vă certați. Fiți îngăduitori!
⭕ Dumneavoastră vă respectați obligațiile în calitate de pacient?
Sursa: “Lege cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului Nr 263-XVI”
Autor: Popovici Agnia, USMF