Peptid vasoactiv intestinal
DEF: compus proteic izolat pentru prima dată din intestinul subțire al porcilor, dar a fost depistat ulterior și la om în mai multe țesuturi: neuronii din sistemul nervos central, tractul digestiv, respirator şi urogenital, suprarenale și glande exocrine. Principalele sale efecte includ relaxarea musculaturii netede (bronşice şi vasculare), stimularea secreţiei gastrointestinale de apă şi electroliţi şi eliberarea hormonilor pancreatici.
Maladiile provocate de excesul acestui hormon se caracterizează prin:
– hipermotilitate
– sindroame diareice apoase cu hipokaliemie şi hipoclorhidrie
– deshidratare
– astenie fizică marcată.
Cel mai des, hipersecreția de peptid vasoactiv intestinal este cauzată de tumorile pancreatice sau de celulele pancreatice hiperplazice (precancer).