Cardiolog

Sindromul inimii frânte

Consultați un medic cardiolog

Sindromul inimii frânte este o afecțiune cardiacă trecătoare, ce mimează simptomele infarctului miocardic.

Deși pare a fi inventat, sau scos dintr-un roman de dragoste, acest sindrom este cât se poate de real și actual.

Având în vedere că suntem în sărbătoarea dragostei, să sperăm că nu mulți dintre noi vor avea de suferit, avânt o inimă frîntă.

Cine este predispus la sindromul inimii frânte?

Cel mai des sunt afectate femeile trecute de vârsta de 50 de ani, dar pot suferi și bărbații. Nu este necesar să ai un istoric de probleme cardiace pentru a avea acest sindrom. Simptomele încep să apară după un eveniment ce a avut un impact puternic emoțional, fie pozitiv, fie negativ, de exemplu:

  • O căzătură puternică
  • O surpriză de ziua de naștere
  • Vestea că în curând vei deveni bunică/bunic
  • Un divorț sau o despărțire
  • Decesul unei persoane apropiate
  • Un atac de astm
  • Un accident rutier

 Care sunt manifestările?

Tabloul clinic este asemănător cu cel al infarctului miocardic. Doar investigațiile medicale pot face diferența între un infarct autentic sau sindromul inimii frânte. Dacă aveți oricare din simptomele de mai jos, vă rugăm să vă adresați la medic.

👉HeroDoc: Consultatii medicale online
  • Durere intensă în piept
  • Durerea iradiază în umărul stâng, chiar până la ultimele 2 degete de la mâna stângă
  • Durerea iradiază în mandibulă sau la spate
  • Aveți dificultăți în respirație
  • Simțiți cum inima bate neregulat
  • Aveți o stare de leșin

Ce va face medicul în așa situații?

Medicul poate să întreprindă unele din următoarele acțiuni:

  • Va asculta inima cu stetoscopul
  • Va măsura tensiunea arterială
  • Va face o electrocardiogramă (ekg)
  • Va lua analiza pentru markerii injuriei miocardice (aceștia pot fi crescuți în ambele cazuri)
  • La suspecția de infarct va recomanda coronaroangiografia
  • Va efectua ecocardiografia

Faptul că medicul nu a făcut unii din pașii respectivi nu înseamnă că acesta este incompetent. Fiecare caz medical este unic, iar medicii se vor strădui să facă tot ce e mai bine pentru pacient fără a pierde timp prețios.

Deși nu este un medicament specific care ar putea trata acest sindrom, medicul va trata simptomatic, cu medicamentele specifice simptomelor, și în decurs de cîteva zile acest sindrom dispare de la sine.

Orice sentiment negativ are un impact asupra sănătății tale, prin urmare, nu da importanță lucrurilor care nu se merită. Suferința este un element al vieții noastre, însă de noi depinde pentru ce alegem să suferim. Tu dai valoare suferinței tale!
Autor: Balasa Erica

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Consultații online cu medicul

X