Acestea dispar de obicei spontan sau se ameliorează prin corectarea unor probleme din mediul de familie.
Cînd sunt persistente, corespund unei revendicări din partea copilului (carență de sentimente, lipsa fizică a mamei sau/ și a tatălui).
1) Somnambulismul este o stare de automatism inconștient, care se manifestă prin acte coordonate în timpul somnului: mers, mișcări sau acțiuni fără participarea voinței.
2) Spaimele încep adesea și la 2-3 ani, cu teama de întuneric și de singurătate. Se pot amplifica și persistă cu vîrsta. Copilul cere ca lumina să rămînă aprinsă, adesea dacă i se pune un întrerupător la îndemînă, nu se mai sperie.
După 3-4 ani la unii copii apare frica de animale sălbatice.
Spre 5 ani (mai ales fetițele) se tem ca sub pat să nu se ascundă vre-un individ periculos.
La 6 ani copiii încep să se teamă de umbre sau fantome interpretate ca spioni, hoți etc., care se ascund după o ușă sau paravan.
Convorbirile necontrolate, comentariile despre evenimentele neobișnuite, poveștile de groază, vizionările prelungite și/ sau scene violente la televizor, conflictele între părinți, amenințare cu internarea în spital, închiderea copilului într-o cameră- au o contribuție însemnată în geneza acestor fenomene.
La copiii sănătoși cu părinți echilibrați spaimele nocturne ale copilului sunt trecătoare.
3)Copilul începe să viseze de la 2 ani. Spre 3 ani, copilul începe să relateze vise ocazionale; se pare însă că el povestește imagini nu doar din vise, ci și imagini fantastice create de imaginația lui.
La circa 4 ani, expunerea viselor este confundată cu istorioare și evenimente reale sau imaginare.Mulți autori consideră că relatarea viselor nu are bază solide decît spre 7 ani. Se consideră fidele numai visele povestite de copil spontan, imediat ce s-a trezit din somn.
Visele urîte rare și coșmarurile izolate nu trebuie să-i neliniștească pe părinți, dacă se repetă, mai ales dacă revin cu aceeași temă se va consulta medicul de familie și psihologul.
4) Scrîșnirea din dinți și vorbirea în timpul somnului se întîlnesc adesea asociate. Aceste dezordini apar înainte de vîrsta de 3 ani și pot persista foarte multă vreme. Vorbirea în timpul somnului este legată de starea de neliniște, de anxietatea copilului. Părinții consultă adesea medicul, atunci cînd copiii scrîșnesc din dinți. Scrîșnirea dinților ține cîte odată de unele caracteristici ale oaselor maxilare, iar alteori de unele tulburări neurologice. În urma unor studii s-a dovedit că la copiii care prezentau aceste tulburări, unul dintre părinți o prezenta și la o vîrstă adultă.
Autor: Mardari Doina USMF
